E ciudat de inchistata asteptarea.
Un cocon de fluture care se deschide in ritmul propriului intraludiu e acum undeva acolo, printre petale uscate. Ai ranji ironic daca ti-as spune ca sta asa de cateva luni...prins intre clipe. Ma gandeam cum vor arata aripile lui.
Aveam numai 9 ani. Si de atunci mi-e frica de fluturi. De un fluture. Pentru ca mi s-a spus ca e din specia "Cap de mort"...adica pe aripile sale deschise se pot distinge trasaturile statice ale unui chip de om. Am descoperit coconul dupa mult timp. Ar fi trebuit sa se deschida, in mod normal. Imi aduc aminte juliturile din coate, pentru ca alergam in fiecare zi prin padure sa ii urmaresc parcursul. Inca imi place sa cred ca fiecare fluture isi arata aripile atunci cand e pregatit. Iar teama il sperie.
Asteptarea poate fi inchistata pentru cel care asteapta aripi.
Tu ce astepti?

Ma intreb ce s-ar intampla daca as lua o pauza. Si as renunta pentru o perioada, fara a-mi mai tine inima stransa si maxilarele inclestate, fara a avea mainile ghemuite.

Am nevoie ca diminetile sa ma regaseasca cu vechiul entuziasm. Sa pasesc la fel de usor si sa nu ma mai doara pleoapele serile, cand ajung acasa. Sa nu ma mai agat de caruselul din fiecare zi si sa invat sa cobor atunci cand am nevoie. Am nevoie sa ma pot detasa si sa privesc cu alti ochi clipele, oamenii.

Imi spunea cineva candva ca depinde de alegerea personala cum percepem totul. Am schimbat multe pana acum, dar eu – cea din interior - am ramas pe loc.

Citeam ca atunci cand ramanem pe loc, trebuie sa existe un motiv pentru asta.